trecut.

Ea: Cnd vii la mn?

Raule!

Eu ies ca mi se duce pc`ul.

Ma suni?

Te iubesc!

Eu: Da' cum de nu esti pe mess?

Ea: Nu am mai intrat. Ma suni cand vrei, ok?

Eu: Pai ma bag in pat si te sun. 

Ea: Te iubesc!

Eu: Si eu.

Au trecut ani si ore ce mi-ai alergat prin minte. Te-am purtat prin ganduri si mangaiat prin vise. Ti-am vorbit prin semne si mi-ai raspuns ca o sa-ti simt mereu prin ploaie, lacrimile pe care le-ai scapat din pricina mea. Mi-ai blestemat cosmarurile, aparand mereu si repetandu-mi ca ai sa pleci si ai sa ma lasi singur si singur voi ramane multa perioada de timp. Mereu imi arati zambetul tau, demonic, surazandu-ti ideea ca inca te astept, ca inca suspin dupa obrazul tau. Poate ai dreptate, defapt, nu conteaza, insa nu as sti ca sa-ti spun daca ti-as privi ochii caprui ce nu de putine ori i-am idolatrizat. Te-as minti sa-ti spun ca nu duc lipsa coapsei tale, mai ales in zilele de vara, cand adormea sub adierea geamului deschis. Apoi dimineata de trimiteam unul pe celalat sa il inchida. Batea soarele atat de tare incat si tantarii se fereau de caldura emanata. Acum m-as ridica fara sa te trezesc si as medita la imaginea pe care as avea-o. Tu in acelasi pat sarac, sub aceleasi cearsafuri vechi, ocrotita de aceiasi ochi, verzi-albastri, timizi, blanzi, prosti. Tu aceeasi, cu parul roscat, aceleasi buze, parfum, sutienul aruncat pe scaunul de pe birou, unitatea care agale isi strofoca sursa sa nu adoarma si ea.

Aceiasi pantofi portocalii, aceiasi rochie neagra, aceeasi coafura simpla. Imaginea care mi-a ramas impregnata si cea care o port in telefon si o rememorez atunci cand imi alergi prin minte.

Mi-e greu sa-ti spun ca poate sunt un alt om. Insa nu mi-e greu sa-ti spun ca sunt mai bun, mai matur, mai intelept, mai constiincios, mai sexy ( sa si glumim ) insa si mai fricos, sau gelos. Iubire, mi-am lasat inima in mainile tale si mi-e frica de mor sa mi-o recuperez. Defapt. mai pot sa mi-o recuperez? .

<iframe width="560" height="315" src="//www.youtube.com/embed/bV0T-qUiZhE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

titlu

Mort de beat, la volan, gonesc ca un nebun printre vise. Ma indepartez de lumea mea, incet, incet, iar ea, fara cu ochii cenusii si-a parasit drumul spre inima mea. Alerg tinand pedala de acceleratie la fund si derapez usor. Schimb in ultiam treapta de viteza si continui sa presez cu gandurile mele bolnave masina care plange ca nu mai poate. Sunt prea inmuiat de acel vin dulce sa ma gandesc si la ea.
Vorbesc prostii si misun, vorbe ce poate nu le inteleg nici eu. Am 300 de ganduri in acelasi moment si nu le pot impartasi pe toate. Mi se amesteca fiecare lob al creierului facanduse o salata imensa de vinete. Nu stiu de ce am zis asta, dar oricum imi e pofta de vinete!

Mi-am "omorat" facebook-ul!

Azi ma simt trist, mai singur ca niciodata. Am parasit un lucru drag, dar poate care imi facea mai mult rau decat bine. Am decis sa ma reintorc in timp, sau poate sa fiu mai clasic, desi stiu ca nu voi putea. 

Usor, usor te-ai infiltrat mult prea mult in viata mea, in gandurile mele si as putea sa adaug ca aproape m-ai determinat sa fiu dependent de tine. Chiar daca mi-ai fost aproape si mi-ai simtit fiecare melodie ce o asculta, mi-ai omorat visele cu mesajele pe care mi le aratai despre fetele la care tineam. Mereu erai primul care ma informa despre relatiile fostelor iubite, sau postarile pe care mi le ziceai ca-mi sunt adresate. Ma ajutai sa comunic mai lejer decat ma ajuta telefonul mobil, eram acoperit de tine, iar tu divulgai putin cate putin din indentitatea mea. 

De aceea am realizat ca trebuie sa pun punct relatiei cu tine. Am realizat ca esti singurul lucru ce imi faci rau, ce imi spui mereu ceea ce eu nu vreau sa aud, iar pozele pe care mi le arati, imi infing si mai tare cutitul in rana. Am decis ca e mai bine sa te dezactivez din inima si din mintea mea. 

Totusi, am putin regrete deoarece ai fost singurul care ai stat cu mine alaturi, cand asteptam mesaje de la "ea". Ai plans cu mine, cand vedeai cum sufar, vazand cuvintele grele ce le arunca in stanga si in dreapta, fara vre-un rost insa cu directie spre inima mea. Tu erai primul caruia ii aratam sticla de vin, din care speram cel putin sa ma amtesc, si tot tu ai fost cel care vedea mesajele pe care le scriam, doar ca nu aveam puterea sa le trimit. Ai ras cu mine si ai fost fericit, cand ma vedeai sarind prin camera ca un nebun, primindu-mi mesajele de la "ea". 

Draga Facebook, cu parere de rau, azi am sa renunt la tine. Ma sufoci, iar timpul pe care ti-l ofer a devenit o povara gandurilor mele. Incepi sa ma stresezi si ma faci sa astept mult prea mult timp, pana cand o sa-mi dai o alta veste buna. Acum, ganditor, am sa apas " deconectare". Am sa revin candva, atunci cand te vei calma si nu ma vei mai invada cu tot felul de informatii de care nu am nevoie.