Dimineti fara tine.

Ma trezesc cu mirosului parului tau. Ma forfai prin pat iar cu mana dreapta te caut prin el. Stiu ca ar trebui sa fii acolo, ai ramas cu mine, m-ai sarutat, mi-ai spus ca ma iubesti. Sau a fost doar un vis ciudat? Un vis ce mi-a mancat gandurile pe timpul noptii. Trebuia totusi sa fii acolo, iti simt parfumul, iti simt urma trupui pe saltea, iar cearsaful de care m-am dezvelit pentru a te inveli, nu il gasesc, deci ar trebui sa te aflii pe aici, pe undeva. Si totusi perdeaua trasa e un semn ca nu ai fost. Mereu aveai boala de a-mi arata soarele de dimineata sarutandu-mi fruntea invelita de urma rujului tau rosu. Zambesc si incerc din nou sa te caut prin pat. Am gasit un fir de par lung, iar cu acel ranjet de copil ma gandesc ca a avut cine sa-mi priveasca buzele amortite in aceasta seara, dar totusi nu esti. Nu simt aroma de cafea cu care ma asteptai de obicei, insa usa de la camera e intredeschisa. Incerc sa deschid un ochi in a descoperii formele soldului tau in pragul usii. Esti acolo si iti soptesc un te iubesc plin de patima. Privesc tavanul spundu-ti ca vreau acel sarut de buna dimineata, moment in care dispari. Imi frec ochii, strigand anevoios dupa tine prin casa. Dar nu esti.

 Nu stiu cum, dar fugi mereu de mine, fugi de mangaierea mea, de privirile mele. As vrea cateodata sa ramai, sa te simt, sa pot sa-ti strang mana cu care te joci prin parul meu. As vrea ca intr-o zi sa nu fie doar un vis stupid din care sa raman doar cu gandul ca ai fost langa mine. As vrea ca in acea zi sa pot avea grija de ochii tai ce tresar in somn, sa ma lupt cu visele urate si sa te apar de plapuma ce egoista ar vrea sa te cuprinda toata. As vrea ca in acea zi sa nu iti simt doar urma pe cearsaful alb, iar cafeaua sa ti-o fac eu. 

Gandeste-te ca sunt doar un cetatean optimist cu imensa nevoie a zambetului tau. 

Inca un dor.

O zi lunga, monotona si o durere neverosimila de cap. O zi cu un aer mahnit in care mintea, obosita de durerea gandurilor ce par povoara, subjuga bataile inimii tot mai induiosate. Mi-au slabit trairile, iar visele le-am lasat uitate prin camera, plina de panza de paianja, a mintii mele. Am obosit, cautandu-mi iubirea prin norii de furtuna ce vroiam a-mi trezi idioatele idealuri.

Asa hoinaresc printre zarile zglobii ce nu-mi aduc altceva decat asteptare si durere. 

Mi-e foame de iubire, mi-e sete de acele saruturi ce le traiesti cu adevarat. As putea spune ca am un dor nebun de a strage pe cineva in brate, de a ma ineca intr-o mare de sentimente, sentimente ce le-as lasa apoi sa-mi spulbere sufletul. Ce-l putin poate asa s-ar mai trezi, ar mai respira putin. Mi-e dor sa am pe cineva in brate plictisindu-ne la un film. Mi-e dor de acele atingeri ce-ti redau fiorul transformandu-ti pielea intr-una de gaina. Mi-e dor de acea privire in care te vezi pe tine insuti. Privire calma, limpete ce te resursciteaza, redandu-ti in orice moment a zile un zambet caraghios de copil ce ranjeste la nu stiu ce idiotenie. Mi-e dor de vorbele calde rostite, facandu-te sa gandesti ca nu esti inca o persoana moarta ce trece pe langa tine, din viata de zi cu zi. Mi-e dor de "te iubesc", de sentimentul ce te cuprinde cand spui sau auzi aceste cuvinte. Mi-e dor de caldura trupului ei, in zilele geroase, de mangaierile pe obraz, sau mainii tale ce se juca prin parul meu. Mi-e dor de sarutul de dimineata, de sarutul ce te inspira, te ajuta sa treci mai departe peste oricare zi ce iti iese in cale.

Echilibru

De ce ma intrebi de fosta? Nu exista fosta, cand nu a fost niciodata a ta. Chiar daca am iubito mai mult decat toti fostii la un loc. Imi e dor de ea mai mult decat de mine, dorindu-mi cate 5 minute dintr-o secunda sa o privesc, sa realizez ca traiesc, sa realizez ca exist cu adevarat.

Ce va opreste? Nu neaparat ne opreste cineva. Suntem la fel, fugim de noi. Sau cel putin asa vad eu situatia. As fi vrut sa o mai am la piept aproape, in serile reci de toamna.

 Acum nu stiu cum ma vede, nu pot sa o citesc, doarece ochii ei caprui reflecta maroul ceaiului de dimineata, in care ne pierdeam amandoi. Nu pot sa o mai privesc direct, ma vad pe mine fericit, iar in plus mi-e frica sa nu ma pierd din nou, sa nu imi fuga inima, iar glasul care deja mururit de frumusetea ei s-ar opri fara vre-o explicatie. 

Oricat de singura ar fi, nu as putea sa ma duc pentru a o imbratisa, nu as putea sa ii spun multe lucruri pe care ar trebui sa le stie. Ma chinui de ceva timp sa redactez anumite secvente din viata mea minuscula, dar nu am gasit cuvintele calculate prin a-mi reda starile prin care am trecut.

E complicat, sunt complicat. Mi-e dor sa fiu certat pentru ca devin matur, sa fiu certat pentru ca nu mai gandesc intr-un anumit mod.

Iar tu, nu iti dai seama ca e echilibrul din viata mea?  E balanta ce imi modifica starea de spirit doar cu un zambet, cu o privire. De ce imi pui atatea intrebari draga constiinta? Nu am nimic de castigat din ceea ce vrei sa-i zic. Si oricat de tarziu ar fi, daca ea e fericita eu o sa fiu la patrat. 

E ciudat cum imi gasesc cuvinte mai pentru toti, doar pentru ea nu. Nu imi pot explica nici mie, iar daca va fi a altuia vreau sa o vad zambind, atunci am sa ma simt si eu implinit, daca va plange voi incerca a-i fi stalpul cu ajutorul caruia sa se ridice.