Am sa ucid.

Stau, si inca gandesc de ceva zile. Privesc in gol debusolat, gandindu-ma la cat trebuie sa ucid din mine, pentru a putea gandi din nou rational. A creat cu carusel, in mintea, in inima mea, lasand totodata si goluri, ce le credeam superficiale. Acele goluri a naruit visul meu de a simti imbratisarea calda ce o puteam simti, in aceste zile reci, din partea ta. Linistit, in coltul mintii mele, inca murmur cuvinte dragi despre tine, inca numar orele pana la urmatorul weekend in care sa te pot vedea. Acum va trebui sa astern toate aceste lucruri in "recycle bin". Sa le pun bine, si sa astept semnul tau pentru a le repune pe desktop-ul vietii mele. Nu le voi sterge de tot, nu pentru ca nu as putea, ci doar pentru ca nu vreau. Si totusi, nu am reusit sa-i multumesc, sa ii zic, ca e cel mai rau posibil care mi se poate intampla, doar si cel mai frumos si cel mai calmant si cel mai ...
Nu am sa sa uit ce i-am zis, iar intr-o zi ii voi demonstra nu sunt persoana care se folosea doar de vorbe, ci sunt persoana care vorbea crezand ca are lumea la picioare, sunt peroana pe care o facea sa creada ca langa ea, imi pot permite sa visez la toate imposibilitatile. Acum, cand incep sa gandesc la rece, fara vre-un sprijin, ma ambitionez sa cred totusi in vorbele pe care i le spuneam. Inca cred.

Frica de naivitate.

Si totusi nu sunt atat de puternic pe cat credeam. Inca ma mai mint singur, ca pot trai fara un "buna dimineata!" din partea ta. E ciudat. Nu sunt eu cand nu iti vorbesc si ma amagesc singur cand cuvinte nu mai gasesc sa ma lipesc de o idee de a ta. Ma mint singur, "ca de azi, voi avea curajul sa te strang in brate si sa ajung la momentul in care te voi saruta pe obraz." Sunt atat de imatur si ma chinui sa ascund toata copilaria asta, dupa ochii astia verzi ce nu stiu cum sa te priveasca. Sunt atat de descurajat, iar gandurile mele oscileaza in fiecare zi, intre speranta de a te avea la piept si frica ca te voi pierde ca si prieten. Mi-e frica sa te dezamagesc, mi-e frica in draci sa te ating, mi-e frica sa nu fac un pas gresit in a te indeparta. Defapt cred ca doar frica mea, te va alunga de fraierul ce sta jos, in colt, smulgandu-si fir cu fir din parul blond, neingrijit. 

prost!

ma crezi, ca nu stiu ce sa fac. nu vreau sa te dezamagesc, pentru ca tin mult la tine. mereu ai contat si mereu ai fost ce-a care ma incurajat si ... simt ca te-am dezamagit. m-am dezamagit pe mine, prin inconstienta care planeaza asupra mea. nu am stiut sa iti vorbesc la timp, iar cand am vorbit, mai bine taceam. e ciudat cum de fiecare data, imi furi cuvintele pe care vreau sa le rostesc, chiar daca in paralel, in mintea ta, e furtuna si poate vrei sa ma certi, mi-e mi se iveste un ranjet stupid. niciodata nu am sa fug de tine, doar ca nu stiu cum sa te tin alaturi. niciodata nu ai sa ma deranjezi, niciodata, pentru ca mereu ai fost persoana de la care am asteptat un semn. sunt atat de fraier, m-am obijnuit sa astept. m-am obijnuit sa-mi vina totul la indemana. sau poate doar cred prostiile pe care le scriu.
dupa fiecare plimbare, dupa ce ieseai din masina, te privam. ma gandeam oare cand te voi revedea, cand o sa fim si noi normali, insa oare o sa fim normali vreodata? o sa pot sa abuzez de orazul tau, sau sa-ti savurez mirosul parfumului tau? sunt doar cuvinte. cred ca eu, sunt doar un cuvant lipsit de fapte. lipsit de principii, de valoare.
eram fericit, cand mi-ai scris ca te gandesti la mine. si te-as minti daca ti-as spune ca dupa tot ce mi-ai scris, nu sunt tot fericit. sunt atat de prost.