- See more at: http://blogtimenow.com/blogging/automatically-redirect-blogger-blog-another-blog-website/#sthash.S6kmNZ8G.dpuf Nitgpu: Te-ai topit.

miercuri, 2 ianuarie 2013

Te-ai topit.


Am trait o poveste, sau mai bine mi-am imaginat-o. A fost o relatie putin ciudata! Te-am avut, dar tu, te-ai topit printre degetele mele. Ai fugit pentru a fi cu el! Ma gandesc totusi, va-ti intalnit? Va ma iubiti? 
Am facut comparatia cu fulgul de nea probabil si din cauza anotimpului. Ai fost rece si rece ai lasat si locul din inima mea.

Te aud, vantul te poarta-n nestire, nu stii ce vrei. Esti confuza. Te vad, zbori spre orizonturi inca nestiute de tine. Te simti amortita. Te prind in palme. Te simt. Esti rece, ti-e dor de el. Fulgul de nea pereche; acolo erati nedespartiti, erati unul, o picatura de apa. Va despartit lumea cruda. Va trimis spre diferite lumi. El, de un alb divin, te mai cauta? Mai spera ca o sa fiti din nou mare de sperante si vise? Te intrebi… Te aproprii spre intuneric, ti-e cald. Usor simiti ca te topesti, ti-e greu sa te gandesti ca nu ai sa-l mai vezi. Nu ai sa-I mai simiti racoarea care te trezea la viata sau caldura cate de ducea spre tarmul iadului. Ti-e dor de el. Vantul se opreste. Te alini si tu cu gandul ca si el va fi mai bine acum. Ai timp sa te linistesti, sa gandesti cum sa ajungi din nou la el. Cum vrei putea sa il revezi candva, sa il simti, sa-l mangai. Cobora incet. Se gandeste ce el acolo jos, era prea cald si o topea. Nu stia cat va mai rezista, dar o intareste el.
Eu, o vad. Plina de caldura. Inebunita de libertate. Drogata de gandul ca nu va mai putea fi cu el. Ma gandesc ca as putea sa o ajut. Ma gandesc ca as putea sa o incalzesc, ca as putea sa o protejez. Vreau sa o protejez. O privesc si ma gandesc sa o urmaresc. Ramai uimit si prost privind cea mai frumoasa picatura de gheata. Stralucitoare. Alba, mult prea alba. Perfecta, ma inebunise. Fusese ca o dragoste la prima vedere. Incepusem sa transpir, aveam emotii, o acoperam cu un ocean de caldura. Nu stiam, ca asa o indepartez. Ea avea nevoie de racoare. Ceea ce nu am putut sa fiu niciodata, era sa fiu rece. Rece la suflet, indiferent. Fi racoros la minte, imi sopti vantul. Nu o lasa sa se apropie prea mult de tine. Se va topi, va disparea. Am ramas uimit, nu credeam in asa ceva, nu il credeam, nu vroiam sa accept.

Nu am acceptat sa ascult pe nimeni. Nu am vrut, credeam ca te pot schimba, ca ai sa ma iubesti, ca ai sa te schimbi pentru mine. Credeam ca vrei asta. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu